deviantart poetry mihai zabet

în casa cu acoperiş de ardezie
e multă tăcere
gândurile au obosit de atâta singurătate eram întins pe pat şi
încercam să mă speriu de stratul protector
de suporţii mobili
ce să mai zic

eu nu mă mai gândesc la nimic nu mai sunt trist nu mai sunt murdar
doar ascult

ascult cum lumea rătăceşte pe străzile goale
şi ziua
cum se apropie atât de încet încât nu ştiu dacă sunt lacrimile tale ann sau rouă şi
îţi spun

îţi spun viaţa e prea scurtă
mult prea scurtă

ca să mă neliniştesc din pricina ei