indigo primite

deviantart poetry mihai zabet

stăteam singur în partea dreaptă a tabloului şi număram petele de culoare
unele mai gri altele mai puţin gri
unele mai verzi altele mai puţin verzi
unele mai albe altele mai puţin albe
vezi ce semne obscene îmi face câtă ură deasupra poeniţei şi vocea ei se auzea se tot auzea

ar trebui să-i spun

deviantart poetry © mihai zabet

ann
nu mă mai aşteaptă nimeni
călăreţul de aramă a ruginit
marea puritate nu mai e
preţioasele amintiri trepiedul toate poemele scrise de mine
sunt aici
în casă
stau aranjate unul lângă celălalt

Pantofii

din volumul “Moara lui Elisei” – fantezii şi legende / de Călin Gruia

Într-un târg era o uliţă strâmtă, cu case vechi, înghesuite unele în altele. Şi dacă n-ar fi crescut acolo doi plopi înalţi ca s-o mai înveselască puţin, ar fi fost poate cea mai tristă uliţă din lume. Pe uliţa aceea a trecut într-o seară Domniţa… pe uliţa cu ceardacuri negre şi strâmbe, pe uliţa cu case bolnave de bătrâneţe, Domniţa a trecut singurică, tăcută, sfioasă, ca o umbră, şi dintr-o dată s-a oprit locului. Şi-a dus o mână în dreptul inimii şi-a oftat. Domniţa nu venea din poveste şi nu era fată de domn. Purta strai sărăcăcios şi era desculţă.